Avertismentul BNR pentru toți românii, semnele unei noi crize economice. De unde vin riscurile sistemice, instabilitatea financiară

de: Alexandru Puiu
14 12. 2023

Banca Națională a României a publicat un nou raport legat de realitatea actuală din țara noastră și perspectivele pentru 2024 atât local, cât și global. Conform analiștilor băncii centrale, există patru riscuri sistematice la adresa stabilității financiare, iar două se întâlnesc în țara noastră.

Întârzierea reformelor structurale angajate de autorități și întârzierea absorbției fondurilor europene, mai ales în contextul Planului Național de Redresare și Reziliență, reprezintă cele mai mari probleme identificate de BNR în țara noastră, după cum se rată în cea mai recentă analiză a băncii centrale.

Citește și: Realitatea pieței imobiliare din România, în cădere liberă. Nu se mai vând apartamente, iar dezvoltatorii ”cochetează” cu insolvența

Probleme economice ale României, mai grave decât ai crede

„Principalele riscuri sistemice la adresa stabilităţii financiare au rămas aceleaşi de la Raportul precedent, dar se observă o intensificare a incertitudinilor economice şi geopolitice la nivel global. Dintre cele patru riscuri sistemice, două sunt evaluate la un nivel sever, iar dintre acestea riscul generat de evoluţiile externe este de aşteptat să capete o relevanţă sporită în perioada următoare.

Pe plan intern, tensionarea echilibrelor macroeconomice este evaluată la un nivel sever, dar relativ constant, inclusiv ca efect al evoluţiilor geopolitice regionale şi internaţionale, precum şi din perspectiva conduitei viitoare a politicii fiscale şi de venituri.

Sunt identificate alte două riscuri sistemice, respectiv: întârzierea reformelor structurale angajate de autorităţi şi, implicit, a absorbţiei fondurilor europene, în special prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), risc evaluat la un nivel ridicat, fără modificări în perioada următoare şi riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental, cuantificat la nivel moderat, dar în creştere”, aflăm din raportul BNR.

Citește și: Recesiunea în zona euro, mai probabilă decât ai crede. Cum se traduce încetinirea economică, avertismentul experților

Realitatea românească, conform datelor BNR

După primele trei trimestre din 2023, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 1,9%, valoarea raportată la aceeași perioadă din 2022. Conform estimărilor Comisiei Europene, la final de 2023, țara noastră ar trebui să înregistreze o creștere anuală de 2,2% pe 2023, respectiv 3,1% pe 2024. Dintr-un punct de vedere, valorile reprezintă o veste bună, mai ales comparativ cu ratele de creștere estimate între -0,7% și 2% pentru anul 2023 și între 1,4% și 2,7% pentru anul 2024 în Cehia, Ungaria, Polonia și Bulgaria.

Interesantă este schimbarea din mediul privat în relație cu băncile, creditarea bancară a încetinit pe acel front. În același timp însă, creditarea companiilor nefinanciare a înregistrat o creștere, dar la un ritm mai moderat. (+7,8% în septembrie 2023, în comparație cu avansul semnificativ de 25% înregistrat în aceeași lună a anului 2022.) În rândul populației, stocul de credite s-a menținut stabil, cu o creștere alimentată de zona instituțiilor financiar non-bancare IFN. De acolo se vede un avans de 27% în septembrie 2023, luând în considerare suma fluxurilor din ultimele 12 luni.

Din păcate, există, mai ales în rândul populației, o diminuare a capacității de plată. Rata de neperformanță a înregistrat o creștere marginală în perioada dintre ultimul raport și septembrie 2023, atingând 3,3%. Pe piața imobiliară rezidențială, s-a observat o continuare a contractării activității, iar previziunile indică menținerea acestei direcții.